Expoziţia „Tu, știi tu, cum țipă un corb?”

Vernisaj: Luni, 8 mai 2017, ora 18:00
Expoziție: 8 – 31 mai 2017
Muzeul Municipal (str. Zmeu nr. 3)
Invitat: Helmut Braun – curatorul expoziţiei

Centrul Cultural German Iaşi în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi vă invită luni, 8 mai 2017, începând cu ora 18.00 la vernisajul expoziției “Tu, știi tu, cum țipă un corb?” dedicată poetei Selma Meerbaum – Eisinger (1924 – 1942). Evenimentul se va desfăşura la Muzeul Municipal şi îl va avea ca invitat special pe curatorul expoziţiei, domnul Helmut Braun.

Concepută în primăvara anului 2013, expoziția prezintă atât viața și opera tinerei Selma Meerbaum-Eisinger, o poetă evreică, verişoara lui Paul Celan, precum și lumea multiculturală literară din Cernăuți din anii `30. De asemenea, expoziția oferă informații despre holocaustul din Transnistria și despre viața și moartea din lagărul de concentrare Mihailovca, locul unde Selma Meerbaum-Eisinger și-a petrecut ultimele clipe din viață.

“O tânără femeie nu și-a putut trăi marea iubire. A trebuit să moară pentru că era evreică. 57 de poezii o fac nemuritoare.”

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 -31 mai 2017, de marţi până duminică, între orele 10:00 -18:00. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

Vă aşteptăm!

!
Daca dorești sa fii la curent cu evenimentele organizate de noi, te poți abona la newsletter.