Paris-Odessa: Călătorie în clar-obscur

Centrul Cultural German Iași și Institutul Francez din România la Iași vă invită marți 28 ianuarie, ora 18.00 la vernisajul expoziţiei Paris- Odessa: Călătorie în clar-obscur. Expoziţia îi aparţine artistei Géraldine Cario şi este curatoriată de prof. univ. dr. Cristian Nae.
Paris-Odessa: Voyage en clair-obscur este o călătorie personală spre locuri necunoscute, evocate doar de poveștile copilăriei. Este o întoarcere la rădăcini și o confruntare a memoriei, care nu reprezintă decât o geografie a imaginarului.
Expoziția prezintă un itinerariu parcurs de artista contemporană Géraldine Cario, care combină în arta ei elemente din fotografie și scriere, prezentate sub forma a 20 de macro-diapozitive retroiluminate.
Cario a păstrat proporțiile unui diapozitiv, mărind dimensiunile obișnuite ale acestora, ca și cum ar privi prin microscop. Uneori, a compartimentat mai multe fotografii pe același diapozitiv, ca și cum ar fi posibil să existe mai multe perspective simultan.
Pe urmele exilului familiei sale, cu trenul de la Paris la Odessa, numele de orașe, străzi și țări străine, misterul vieților trecute, dezrădăcinarea, moștenirea grea a Europei secolului XX o poartă spre înțelesuri noi ale memoriei și ale absenței. Timpurile se amestecă, istoriile se intersectează. Astfel, senzația de deplasare se intensifică, generând o călătorie fotografică precum o conversație tăcută între artist și privitor.